vineri, 6 mai 2011

Un vas de mari dimensiuni, vechi de doua milenii, descoperit intact in pamantul din curtea unui constantean

Un vas vechi de peste doua milenii a fost descoperit de un localnic din Fântânele in pamantul din curtea sa, in timp ce pregatea gradina pentru culturile de primavara.

Desi a sapat in acele locuri pamantul de peste 30 de ani impreuna cu famila sa, sansa de a descoperi artefactul il ocolea in fiecare primavara pe constantean, iar vasul a ramas ascuns privirii umane.
„Săpam pentru a pregăti terenul pentru culturi, când am lovit într-o piatră. La început am crezut că este doar atât, dar când am ridicat-o am dat de buza vasului. Am continuat să sap să văd ce este. După două săptămâni l-am scos de tot din pământ“, a spus localnicul in varsta de 38 de ani.



Bineinteles, orice om s-ar fi gandit prima data ce poate fi inauntru, mie personal mi-ar fi zburat gandul chiar la o mare comoara a stramosilor nostri. :). „Iniţial, am sperat că este plin cu bani, dar erau numai câteva găleţi de pământ“, a adaugat descoperitorul. A anunţat autorităţile pentru ca specialiştii de la Constanţa sa vina sa să ridice vasul.

Mama descoperitorului, care si dansa locuieşte de 30 de ani în acea gospodărie, a spus uimita :„În fiecare an sap grădina pentru a pune ceapă, roşii sau usturoi, dar niciodată nu am dat de el. Am mai găsit pietre din zidurile unei geamii, dar niciodată un vas. Soacra mea a găsit bănuţi de aur, demult, dar nimic altceva“.



Vestea marii descoperiri a făcut repede înconjurul localităţii, iar consătenii au venit să vadă „minunea“: „Am aflat şi eu despre ce au găsit aici şi am fost curioasă să văd espre ce este vorba. Ştiu că au mai fost făcute descoperiri similare la noi, dar nu mai ştiu pe unde sunt. Un vas, dar mai mic, a fost expus la şcoală, dar nu mai este demult acolo. S-a spart, s-a degradat. Mă gândeam că este un vas mai mic, dar uite ce mare este!“, a spus o vecina in varsta de 62 de ani, curioasă să vadă descoperirea.

Sursa foto si partial text: http://www.adevarul.ro/locale/ constanta/ Vas_de_2000_de_ani_descoperit_in_curtea _unui_constantean_0_475752448.html

Niciun comentariu despre subiectul „Un vas de mari dimensiuni, vechi de doua milenii, descoperit intact in pamantul din curtea unui constantean”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.